Tehnicianul portughez Paulo Sergio a fost prezentat oficial, marți, într-o conferință de presă, în funcția de antrenor principal al echipei CFR Cluj, el înlocuindu-l pe Ioan Andone.
Conform site-ului oficial al grupării ardelene, staful tehnic al noului antrenor va fi compus din Sergio Cruz (antrenor secund), Francisc Dican (antrenor secund), Daniel Tudor (antrenor cu portarii), Paolo Potocnik (preparator fizic) și Cristian Dragotă (preparator fizic).
Tehnicianul portughez Paulo Sergio Bento Brito va antrena echipa CFR Cluj până la finalul acestui sezon, oficialii grupării din Liga I renunțând la aducerea altui lusitan, Sergio Conceicao. Conducerea CFR Cluj a încercat să obțină inițial serviciile lui Conceicao, dar antrenorul echipei Olhanense a cerut mai mult timp de gândire, astfel că oficialii clujeni au optat pentru Paulo Sergio, tehnician liber de contract.
În vârstă de 44 de ani, Sergio a antrenat echipele Olhanense, Santa Clara, Beira-Mar, Pacos Ferreira, Vitoria Guimaraes, Sporting Lisabona și, ultima dată, Hearts of Midlothian, alături de care a câștigat Cupa Scoției în 2012.
Tehnicianul Ioan Andone și-a încetat, miercurea trecută, colaborarea cu gruparea CFR Cluj, în urma rezultatelor slabe înregistrate de formația ardeleană în primele 12 etape ale Ligii I.